Procesul de adopție se constituie ca bază pe o relație de iubire ce are în vedere trecutul copilului, dedicarea în vederea integrării traumelor, implicare activă, prezență și contact. Ai spune că este valabil pentru orice relație copil-părinte și ai dreptate. Numai că baza nu este constituită pe o relație de tip biologic, ci pe una care implică un angajament responsabil și stabil emoțional.

Astfel încât, îți propun câteva abordări în ceea ce privește dinamica pe care să o ai cu copilul adoptat, având în vedere următoarele aspecte la care te invit să fii atent în relația cu acesta:

1. Aprecierile legate de aspectul fizic: punctează cât mai puțin aceste detalii legate de aspecte care țin de înfățișare, dacă seamănă sau nu cu tine, cu voi din punct de vedere fizic. Copilul vă va semăna din punct de vedere socio-emoțional, educațional, fiind cele mai importante repere pentru el din moment ce va ajunge în dinamica voastră familială.

2. Evitările. Admite și asumă-ți procesul adopției: fii atent la propriile trăiri atunci când cineva îți adresează întrebări legate de procesul de adopție, iar dacă se întâmplă să fii cu copilul în aceste contexte, te invit să validezi relația cu el, cât și procedeul de adopție de față cu acesta. Acest lucru îi oferă copilului sentimentul de apartenență, de securizare afectivă și validare a istoriei sale de viață până în acel moment: ”tu ești copilul nostru, faci parte acum din familia noastră”, ”da, am adoptat, el acum este copilul nostru, este parte din familia noastră, iar noi ne putem întâlni să stăm de vorbă mai multe în următoarele zile...”

3. Pasivitatea. Fii cel care inițiază discuția despre adopție: evită să faci din asta un secret, un tabu familial, aceste detalii legate de propria istorie de viață a copilului tău sunt acum responsabilitatea ta. Este important pentru copilul tău să observe la tine disponibilitatea emoțională, deschiderea și receptivitatea în acest sens. Tip: poveștile terapeutice sunt un bun start.

4. Dezvăluirea adopției când este mai mare (peste 7 ani): fii atent ce te face personal să asumi faptul că doar după o vârstă mai înaintată copilul poate înțelege despre adopție. Ești nesigur pe ce anume să spui? Te înțeleg, este absolut firesc. De la vârste foarte mici copilul înţelege sentimentul care stă în spatele cuvântului adopţie pe care tu îl ristelti. După vârsta de 3 ani este indicat să folosești cuvântul ”adopție”, fiind vârsta la care copii înțeleg și învață conceptele din viața de zi cu zi: aproape-departe, la fel-diferit.

5. Invalidările de orice natură: ”nu ai de unde să știi tu asta, nu ești ca noi”, ”ți-am făcut un bine că te-am luat de acolo”, ”nu mai pune întrebări despre asta că nu am cum să-ți răspund, să mai crești”. Nici copii biologici nu ne seamănă întru totul. Te invit să fii atent la cuvintele pe care le folosești, o simplă sintagmă poate crea o dificultate relațională sau un blocaj emoțional între tine și copilul adoptat, marcă a insecurității amândurora de conectare reală cu privire la istoricul lui de viață. E nevoie doar de prezența ta autentică în acele momente în care el este pur și simplu dornic să cunoască mai clar parte din viața sa.

6. Secretele. Împărtășește cu copilul tău informații despre el, dacă ești în posesia lor, este dreptul lor la informații: poze, scrisori, date personale, informații pe care le ai de la asistentul maternal. Evită să umpli goluri informaționale cu povești irelevante, asta nu ajută copilul, cu atât mai puțin adolescentul.

7. Rezistențele. Atunci când copilul manifestă nevoie de reintrare în contact cu asistentul maternal, te invit să găsești o modalitate de a îndeplini nevoile copilului adoptat, acolo unde acest lucru este posibil fizic sau virtual. De asemenea, nu omite importanța pe care activitățile ludice o au in acest sens: ”Dacă dorul tău ar avea o față, cum ar arăta, haide să scriem câteva cuvinte pentru cei de care îți e dor, haide să pictăm aceste emoții...”Dacă se întâmplă, cu trecerea timpului să își dorească reconectarea cu familia biologică, acest lucru este unul sănătos, în cele mai multe dintre circumstanțe. Tot ce are nevoie de la tine este să știe că ești alături de el în această călătorie, că cineva este lângă el și este dispus să îl însoțească.

8. Sarcini diferite de restul membrilor familiei: evită supraresponsabilizarea copilului în vreun fel. La fel de toxică este și menajarea, însă. Adecvează rolul copilului în casă în funcție de etapa de dezvoltare psiho-emoțională.

9. Fuga. Fuga de propriile sentimente legate de adopție, istoric, familia biologică. Poate te gândești, ”dacă îi răspund la asta sau îi dau informații o să i se facă dor și va vrea să plece”. Și poate că ai dreptate, poate la un moment va dori să reia contactul cu propriile rădăcini. Oricum ar fi, te invit să rămâi deschis la atitudinile copilului tău când pronuța cuvântul ”adopție” în casă, sunt nevoile lui de confirmare, de conturare a EU-lui, a unei identități de sine, iar asta se realizează cu flexibilzarea noastră legată de aceste subiect. Adopția nu e un capăt de lume, e o reîntoarcere fluidă la acea lume, din care copilul vine.


        ȘI TU POŢI SĂ TE IMPLICI!