Udatul patului sau alte accidente care țin de controlul vezicii urinare sunt destul de frecvente la copii. Termenul medical pentru această afecțiune este enurezis. Pentru majoritatea copiilor, enurezisul se rezolvă pe măsură ce aceștia cresc și se maturizează. Cu toate acestea, pentru alți copii, udarea nocturnă poate continua o lungă perioadă  de timp, până ajung în școala primară sau chiar mai târziu.

Să definim enurezisul!

Există două tipuri de enurezis, primar (cu două subtipuri) și secundar.

1.     Enurezisul  primar se manifestă atunci când copilului îi lipsește capacitatea de a-și controla vezica urinară și apare, în special noaptea când este adormit. Pentru cei mai mulți oameni, nervii acestora trimit un mesaj către creierul lor spunându-le să meargă la baie, dar pentru unii copii, acest lucru nu se întâmplă (deocamdată). Există două tipuri de umezire pe timp de zi care se încadrează în categoria primară:

o   copii care au dificultăți în a controla nevoia de a merge la baie;

o   copii care pleacă spre baie dar se eliberează (umezesc) înainte să ajungă la baie.

2.     Enurezisul secundar este atunci când un copil a rămas uscat timp de cel puțin șase luni - sau câțiva ani - și apoi începe să se ude din nou, de obicei noaptea. Acest tip de enurezis este legat fie de o stare medicală a copilului fie de un eveniment de viață stresant, cum ar fi mutarea, apariția unui frate sau a unei surori, moartea unui membru al familiei, divorțul părinților, adopția sau alte evenimente cu impact emoțional negativ asupra copilului.

Pentru copiii aflați în plasament cauzele enurezisului sunt multiple, printre care cele mai frecvente sunt:

o   despărțirea de familiile de origine (biologice);

o   adaptarea la condițiile din mediul de viață al asistentului maternal;

o   schimbarea sau problemele la școală.

Enurezisul secundar este mai puțin frecvent și poate fi asociat cu unele tulburări psihologice, precum tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) și tulburarea opozițională.  Este util să primiți feedback de la un medic, fie pentru enurezisul primar, fie pentru cel secundar, pentru a vă asigura că nu există nicio problemă importantă de ordin medical.

În schimb, copilul adoptat care are și istoric de traume poate aduce cu sine, în familia adoptatoare o serie de probleme (numite formal encomprezis - evacuarea scaunului în orice locație cu excepția toaletei și enurezis, probleme nocturne și diurne). De fapt, problemele legate de enurezis și encomprezis abundă în familiile adoptatoare! Poveștile despre cât de mult copiii adoptați fac pipi pe ei, în ce locuri din casă fac pipi, unde ascund hainele îmbibate cu urină, cât de mult se inhibă pentru a evita eliminarea fecalelor la toaletă sau oliță (uneori zile sau săptămâni) sunt foarte des întâlnite și povestite de către părinții adoptatori.

Părinții adoptatori se întreabă adesea:  „De ce face asta?”, ”De ce îl ascunde?”, ”De ce nu m-a anunțat că și-a udat patul?” „Cum poate să țină atâta timp fără să meargă la toaletă?” ”De ce nu spală toaleta?” (dacă copilul adoptat este mai mare).  Părinții adoptatori apelează adesea la medicamente, sisteme de recompense, trezesc copilul în timpul nopții pentru a-l duce la toaletă sau îl duc la toaletă pentru a elimina lichidele seara înainte de culcare.  Uneori aceste eforturi au succes, însă, deseori toate aceste metode nu reușesc să oprească fie enurezisul, fie encomprezisul, fie ambele.

Atâta timp cât un medic a stabilit că una dintre aceste probleme sau ambele nu au cauze medicale, să ne concentrăm atenția asupra comportamentului copilului adoptat!

Copiii care au fost instituționalizați, abuzați și abandonați comunică prin comportament în loc de cuvinte. Copilul care face caca pe el ne anunță că se simte „neadecvat/afectat”, iar copilul care face pipi pe el ne spune că este „enervat/furios”. În loc să ascultăm aceste comportamente, adesea suntem ”enervați” de efectele lor asupra stilului nostru de viață.

În realitate, copilul adoptat speră că veți demonstra modalități adecvate de a vă exprima aceste gânduri și sentimente referitoare la efectele  nedorite fie ale enurezisului fie ale encomprezisului- modalități pe care el le poate folosi apoi pentru a se vindeca. Trebuie să ne dăm seama că, copilul care a fost bătut, abuzat sexual, abandonat de părinții săi la naștere, dus într-un centru de plasament, despărțit de frați și/sau mutat de la un asistent maternal la altul a interiorizat sentimente intense ca urmare a acestor traume. În interior el simte furie, întristare, lipsă de speranță, neputință, tristețe profundă, frustrare și singurătate. Cine nu ar simți toate acestea daca ar trece prin aceste experiențe? De cele mai multe ori aceste experiențe traumatice apar în viața copilului atunci când el sau ea nu a dezvoltat încă limbajul sau acesta este foarte puțin dezvoltat - când copilul are, de obicei până în 3 ani. Mai mult, traumele lor sunt de asemenea atât de extinse încât le este dificil să găsească cuvinte care să descrie suferințele. În general, există o incapacitate de a verbaliza evenimentele și emoțiile.

Ce puteți face?

Dezvoltați modalități prin care să-l ajutați pe  copil să se exprime verbal. În timp ce, împreună strângeți de pe pat lenjeria udată de pipi sau  îl  ajutați să-și clătească lenjeria intimă murdară puteți spune: „M-aș simți trist/furios dacă mama mea biologică m-ar părăsi.” Copilul poate să nu vă răspundă la această afirmație când o aude pentru prima, a doua sau a treia oară. Cu toate acestea, în timp, copilul va lua în considerare cuvintele dvs. Odată ce poate verbaliza, comportamentul ”problematic” se va reduce sau va înceta.

Nu mai întrebați: „De ce?” Părintele, înfuriat, continuă să-și dorească să  primească un răspuns rațional cu privire la motivul pentru care copilul a ascuns lenjeria plină de pipi sau caca, nu a curățat toaleta sau îl privește ”sfidător” și nu răspunde la întrebările pe care i le adresează. În timpul unui astfel de conflict, „de ce” nu va primi niciodată răspuns, iar dacă totuși va primi, cel mai probabil copilul va minți. În această situație părintele va deveni mânios pentru două comportamente: pipi/caca și minciună!  Iar între părinte și copil deja a fost generat un climat emoțional negativ. În schimb, puteți spune: „Îmi aduci, te rog așternuturile tale pentru a le spăla? Copilul poate să răspundă: „Nu am făcut pipi în pat!”. În acel moment, îi puteți spune: „Nu am spus că ai făcut pipi în pat. Ți-am cerut să-mi aduci așternuturile”. Conflictul a fost evitat. Purtarea naturală și spălarea lenjeriei a fost consecința firească și logică, în acest exemplu.

Este ușor să-l faci pe copil să simtă rușine sau să devii foarte punitiv atunci când sunt prezente probleme legate de pipi sau caca. Încă sunt părinți care afirma: „Nu te schimbi de hainele ude, rămâi ud toată ziua și data viitoare să nu mai faci pe tine!” sau „Rămâi în baie până înveți să folosești toaleta!” Aceste metode nu sunt utile și astfel de practici trebuie să înceteze. Consecințele naturale și logice sunt printre cele mai bune mijloace de a atenua comportamentele nedorite.  

De asemenea, dacă problemele persistă este de preferat să căutați ajutor în exteriorul casei dvs. Împreună cu un psiholog specializat în psihologia copilului și cu experiență în lucrul cu copiii adoptați puteți face echipă pentru a reduce și apoi stopa aceste situații problematice.

Elena Trancioveanu - psiholog clinician.

Bibliografie:

W. H. Slingerland, (2019). A Child Welfare Problem: The Care and Cure of Enuresis or Bedwetting in Child-Caring Institutions.

DSM-5, Manual de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale

Tweet

Share

0